Ghita Breban

Descriere

Ghiță Breban, este un tânăr interpret de muzică populară din zona Maramureșului. A ajuns să încânte sufletele oamenilor prin intermediul muzicii după o revelație de moment, în care și-a dat seama că aceasta este calea pe care trebuie să o urmeze în viață. A simțit chemarea și și-a respectat dorința prin niște principii bine înrădăcinate.

De curând am stat de vorbă cu el și ce putem spune, e că ne-a surprins povestea lui de viață, o viață care i-a oferit multe obstacole, obstacole ce l-a determinat să-și depășească condiția și să se dezvolte, atât profesional, cât și personal. E un tânăr cu un caracter aparte, calculat și ambițios.

Interviu

 Cum vă numiţi, care este numele de scenă şi de unde proveniţi?
Numele meu este Gheorghe Aurel Breban, iar cel de scena Ghiță Breban. M-am născut într-o zi frumoasă de toamnă pe data de 31.10.1985. Am crescut si locuiesc in Baia Sprie, un frumos oraș de la poalele munților Gutâi, județul Maramureș.

 Ce gen de muzică/artă stăpâniţi?
Muzica populară.

 Care sunt atuurile dumneavoastră?
Optimismul, respectul, sinceritatea si perseverența.

Care sunt planurile dumneavoastră de viitor în ce priveşte cariera?
Îmi doresc să ajung la inima cat mai multor români, să alin dorurile și să înveselesc lumea cu horile mele, cât mai mulți ani. Pe lângă toate acestea, îmi doresc sa lansez primul album din cariera mea muzicală, fapt care, sper eu, se va intâmpla in viitorul foarte apropiat.

 Care a fost momentul decisiv în cariera dumneavostră?
Întrucât nu-mi vine acum in minte, probabil că n-a existat unul atât de important. Fiecare zi, fiecare moment e o provocare în cariera unui solist. Important este să iei deciziile cele mai bune la momentul potrivit.

Care a fost momentul din cariera dumneavoastră când v-ați simțit cel mai împlinit?
Mă simt implinit de fiecare dată cand munca mea este recunoscută și apreciată de marele public.

Dar un moment de cumpănă, dificil?
Moment dificil... clar începuturile. A fost un amalgam de gânduri și intrebări care cu muncă multă s-au limpezit și am primit răspunsurile favorabile.

 Ce este cel mai important în viaţă, pentru dumneavoastră?
Să fiu sănătos, să nu-mi pierd credința, voința de a reusi, să ii am mereu aproape pe cei dragi.

 Cine este/a fost modelul dumneavoastră în viaţă?
Modelul meul in viață a fost, este si vor ramâne parinții mei, de la ei am invatat ce inseamnă omenia, de la ei am mostenit glasul și dragul de cântul popular și tradiție.

Ne divulgaţi o parte din hobby-urile dumneavoastră?
Îmi place foarte mult să călătoresc, să cunosc locuri și oameni noi, sunt foarte pasionat de tot ceea ce inseamnă tradiție.

 Dacă nu aţi fi ales calea artistică, în ce domeniu credeţi că aţi fi făcut performanţă?
Cred că în învățământ sau în armată.

Niciodata nu visa la succes, dar muncește pentru a-l avea.
„Fii bun de cate ori se poate. Si intotdeauna se poate.”
– Dalai Lama

Videoclipuri



Social media

Galerie

Begin typing your search term above and press enter to search. Press ESC to cancel.

Back To Top