Alexandra Buburuzan

Descriere

Alexandra Buburuzan, tânăra artistă bistriţeană ne-a suprins cu faptul că profesează în învătământ şi pe deasupra este şi cantautoarea melodiilor ei. De aceea reuşeşte să transmită exact ceea ce simte publicului său. Interpretează muzică de petreceri, cu precădere muzica populară, ușoară și etno .

Ambiţia şi corectitudinea sunt atuurile care o ajută să îşi atingă obiectivele.

De curând a lansat o noua melodie, intitulată "Doar tu şi eu", predestinată mirilor. Vă invităm să o ascultaţi la secţiunea "Videoclipuri".

Interviu

Cum vă numiţi şi care este numele de scenă?
Mă numesc Ioana Alexandra Buburuzan . Numele meu de scenă este Alexandra Buburuzan și sunt bistrițeancă născută pe data de 23 Iunie 1995 în localitatea Rodna, județul Bistrița-Năsăud.

Ce gen de muzică/artă stăpâniţi?
Cânt cam orice gen muzical abordat la petreceri, dar cu precădere muzica populară, ușoară și etno.

 Care sunt atuurile dumneavoastră?
Sunt un om corect, simplu, muncitor care este oricând dispus să ofere o mâna de ajutor, foarte ambițios să își atingă scopul și să își realizeze toate obiectivele propuse.

Care sunt planurile dumneavoastră de viitor în ce priveşte cariera?
Nu prea obișnuiesc să îmi fac planuri de viitor, dar ca fiecare dintre noi am și eu vise. Visul meu este să pot să muncesc la diferite materiale care să îmi rămână semnătură în cariera mea artistică peste ani. Să aduc în casa și sufletul oamenilor multe melodii care să le fie pansament in orice moment .

Ce este cel mai important în viaţă, pentru dumneavoastră?
Am trei lucruri importante, care cred că nu se pot realiza unul fără celălalt . Sănătatea, cariera și familia . Îmi doresc să am sănătate și cu ajutorul Bunului Dumnezeu o cariera frumoasă, iar familia să îmi fie alături, să ma iubească, să mă susțină și să se bucure odată cu mine privindu-mi realizarile .

Cine este/a fost modelul dumneavoastră în viaţă?
Nu pot spune că am avut un model . Am iubit și iubesc și acum numeroși artiști, atât din generația de aur, cât și din generația tânăra, dar mereu am încercat să ma formez pe mine în așa fel încât să fiu eu modelul meu pentru mine, atât prin atitudine, cât și prin caracter sau personalitate, pentru ca atunci când apar în fața lumii să am într-o anumită măsura stilul meu unic.

Ne divulgaţi o parte din hobby-urile dumneavoastră?
Am doua hobby-uri, care în timp au devenit mai mult de atât . Primul este dragostea pentru copii . Îmi plac enorm de mult copiii, drept dovada astăzi profesez ca învățătoare. Cel de al doilea este scrisul. Aproape toate melodiile mele sunt scrise de mine, iar pe viitor intenționez să scriu o carte.

 Dacă nu aţi fi ales calea artistică, în ce domeniu credeţi că aţi fi făcut performanţă?
Cu siguranța aș fi ales să fac ceea ce fac și astăzi. Dacă nu as fi iubit atât de mult muzica aș și avut putere absolută asupra copiilor . Și acum îmi iubesc meseria, dar recunosc că muzica primește medalia câștigătoare.
Întotdeauna m-am gândit cu ce rămân după o acțiune executata de mine și mi-am dat seama ca nimic nu valorează mai mult decât omenia.
Învață să fii un om de valoare, nu neapărat un om de succes .

Videoclipuri




Social media

Galerie

 

Begin typing your search term above and press enter to search. Press ESC to cancel.

Back To Top