Descriere
Printre mulți soliști de muzică populară care au făcut cinste folclorului din zona etnografică a Câmpiei Transilvane este și Amalia Chiper Iurian.
Activitatea artistică include numeroase colaborări și turnee cu ansambluri de renume precum Ansamblul Potaissa al Casei de Cultură din Turda (turnee în Polonia, Italia, Franţa, Ungaria), Ansamblul Mărţişorul al Casei de Cultură a Studenţilor Cluj (în Franţa), Ansamblul Mugurelul, Ansamblul Doina Arieșului, Ansamblul Ardeleana din Câmpia Turzii.
Iubita interpretă a câștigat locul I la festivalul „Toamna arieşană” în 1996, locul I la festivalul „Mureş pe marginea ta“, menţiune la festivalul “Alină-te dor, alină-Cicarlău Maramureș”, premiul III la festivalul „Corabia de aur” din Corabia și trofeul festivalului „Moştenitorii“ (2003) la TVR 1, în cadrul emisiunii „Tezaur folcloric“ realizată de regretata Mărioara Murărescu.
A îmbrățișat și meseria de realizator și prezentator TV al matinalului „Faină-i viața, dimineața!” la postul Someș TV din Cluj-Napoca, în perioada 2013-2015.
Interviu
Cum vă numiți și de unde proveniți?
Sunt AMALIA CHIPER IURIAN și vin din orașul Câmpia Turzii, judeţul Cluj. Reprezint cu mândrie zona de câmpie a Văii Arieșului. Momentan locuiesc în Cluj Napoca.
Ce gen de muzică/artă stăpâniți?
Iubesc și cânt cu tot sufletul muzica populară. Este ceea ce mă reprezintă în totalitate. Cel mai bine mă exprim prin cântec și sunt convinsă că reușesc să transmit publicului ceea ce simt, datorită feedback-ului ce îl primesc.
Care sunt atuurile dumneavoastră?
Printre ”atuurile” care cred ca ar trebui sa le avem toti, ar fi: modestia, ambiția, sinceritatea, corectitudinea.
Care sunt planurile dumneavoastră de viitor în ce privește cariera?
Îmi doresc să imprim un album de muzică ușoară, pe lângă cel de muzică populară. Am deja in repertoriu cateva cantece de muzică uşoară, dar abordez şi din repertoriul altor interpreţi. Îmi doresc să ofer publicului cântece frumoase, cu semnificații aparte în care să se regăsească fiecare.
Ce este cel mai important pentru dumneavoastră în viață?
Pentru mine cel mai important lucru este să fiu sănătoasă și să am așa ca până acum sprijinul Bunului Dumnezeu. De aici începe totul! Nu putem exista, nu putem face absolut nimic fără puterea divină.
Cine este/a fost modelul dumneavoastră în viață?
Nu aș putea să spun că a existat sau există o singură persoană ca model. Cred ca avem de învățat de la fiecare câte ceva. Fiecare om are o poveste care ne inspiră sau ne educă în mod direct sau indirect. Ca și pentru fiecare dintre noi, primele modele în viață au fost părinții noștri, fără de care nu am fi putut face nici măcar primii pași.
Ne divulgați o parte din hobby-urile dumneavoastră?
Cea mai mare pasiune a mea este muzica. Iubesc tot ce se leagă de aceasta și în mod special portul popular românesc, tradițiile și obiceiurile românești. Am descoperit că şi televiziunea este un hobby pentru mine, după ce am avut placerea să realizez emisiuni de folclor.
Dacă nu ați fi ales calea artistică, în ce domeniu credeți că ați fi făcut performanță?
Dacă nu aș fi ales muzica, cu siguranță aș fi ales muzica :))
Nu știu ce aș fi ales în locul cântului popular. Simt că această pasiune mă împlinește, mă face extrem de fericită, iar eu la rândul meu pot să dăruiesc acest har și bucuria ce survine. De profesie sunt inginer de mediu, însă atunci când sunt pe scenă simt că acolo e locul meu, acolo pot fi eu însămi, pentru ca mereu spun şi cânt ceea ce gândesc şi ce simt.
Discografie
- ”Rabdă inimă și cântă” (2013) este albumul meu reprezentativ de folclor autentic de pe Valea Arieșului și care desigur îl prezintă cu mândrie peste tot pe unde poposeşte. Pe lângă acesta are mai multe compilații atât de muzică ușoară cât și de muzică populară, cum ar fi:
- Dor și cântec din Ardeal vol 6 (2014)
- Dor și cântec din Ardeal vol 8 (2015)
- Prin Ardeal, la colindat – colinde (2016)
- Etno Star vol 6 ”Vinul, pălinca și berea” (2017)
- Etno Star vol 7 ”Nicolae clop de paie”
- Etno Star Special (2018)
- Pricesne (2018)
Videoclipuri